Noutăți

9 mai Ziua Europei

În fiecare an,pe data de 9 mai  sărbătorim Ziua Europei, pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric când ministrul francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, a propus crearea unei structuri supranaţionale capabile să ofere stabilitate şi pace în Europa postbelică, dar şi prosperitate economică în anul 1950. La cinci ani…

Read More

25 Mai- Ziua Eroilor

Ziua Eroilor este declarată sărbătoare națională în Romania, sărbătoare în care sunt amintiți toți cei care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă. În fiecare an, Ziua Eroilor este celebrată în ziua sărbătorii creștine a Înălțării Domnului, adică la 40 de zile de la Sfintele Paști, sărbătoare care este cunoscută în popor și sub denumirea…

Read More

Fii adultul care va ieși din copilul pe care îl crești.

Observ deseori părinți care sunt atât de preocupați de cărți și de conferințe încât uneori uită să-și petreacă timpul cu cei mici. În zilele noaste, există părinți care butonează întruna telefonul, dar își ceartă copilul pentru că își petrece timpul uitându-se numai la televizor sau pe tabletă. Mulți dintre aceștia nu-și dau seama, însă comportamentul…

Read More

Eveniment cultural realizat de profesorul Gelu Sabău la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

Cartea „De la Romantism la Național – Comunism. Încercare asupra modernității românești” a fost lansată joi, 13 octombrie, 2022, ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, sub atenta prezență a zeci de oameni. În gradenele sălii, dornice de a asista la evenimentul care avea să dezvăluie în premieră subiectul și originile cărții,…

Read More

29 noiembrie 2022 – ziua care marchează centenarul preotului doctor Vasile Lucaciu

Vasile Lucaciu, numit și „Leul de la Șișești”, s-a născut la data de 21 ianuarie 1852 în Apa, județul Satu Mare și a decedat la data de 29 noiembrie 1922 în același județ. El a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada imperiului Austro-Ungar, și militant…

Read More

Interviu cu Cosmin Sabo, coordonatorul conferinței XGEN din Baia Mare

În perioada 22-24 noiembrie la Baia Mare a avut loc un eveniment derulat sub titulatura de „XGEN Conference”, care are drept scop pregătirea studenților pentru o carieră de succes. XGEN este un concept dedicat generației viitoare (neXt GENeration) în jurul căruia lucrează un grup entuziast de cadre didactice, studenți, reprezentanți ai mediului economic și a autorităților…

Read More

Sărbătoarea de Florii

Semnificația sărbătorii de Florii: Duminica Floriilor, cunoscută și sub numele de „Florii”, este primul praznic împărătesc care nu are o dată exactă în calendar, sărbătorindu-se mereu cu o duminică înaintea Sărbătorilor Pascale la creștinii ortodocși. De Florii, creștinii celebrează „Intrarea Domnului în Ierusalim”, călare pe un asin în zilele dinaintea patimilor, fiind întâmpinat de către…

Read More