Războiul de țesut – un meșteșug pe cât de străvechi, pe atât de actual

Cunoscut în termeni populari și sub denumirea de „teară”, războiul de țesut este folosit „de când lumea și pământul” și se enumeră printre principalele obiceiuri tradiționale specifice mediului rural. Articolele obținute cu ajutorul acestei invenții populare reprezintă elemente de o mare însemnătate în lada de zestre a țăranului român.

Dintre păstrătorii tradiției care promovează și în contemporaneitate unicitatea patrimoniului cultural românesc, identificăm, alături de comuna Lăpuș, Suciu de Sus, Suciu de Jos și nu numai, comuna Groșii Țibleșului, un loc pitoresc în care tradiționalismul și pasiunea merg mână în mână. Aici, din multitudinea de meșteșugari întâlniți, am identificat-o pe Viorica Pop, profesionist în ale țesutului și bucătar certificat al comunei de peste 50 de ani. Întrebată despre rolul și importanța existenței războiului de țesut în gospodăriile românești, aceasta ne-a răspuns că practica țesutului a reprezentat la vremea respectivă principalul mijloc de obținere atât a îmbrăcămintei cât și a podoabelor gospodărești, dar și o posibilă sursă de venit atât pe vremuri, cât și în actualitate: „Teara asta este folosită încă de pe vremea părinților, părinților noștri. Încă de atunci, oamenii o foloseau pentru a realiza tot felul, cămăși, fețe de masă, zadii, traiste și altele. Eu de exemplu am o comandă de 40 de traiste la Cluj, pe care trebuie să le țes cu alb și negru, cu un model cum se face pe la noi, la Groșii Țibleșului”.

Viorica Pop. Procesul de țesere

Din punct de vedere compozițional, războiul de țesut este alcătuit dintr-o multitudine de elemente, fiecare cu rol semnificativ în procesul de țesere: scheletul, alcătuit din două bucăți de lemn cu rol de susținere numite „stative”; în spatele și în fața ansamblului se află două „suluri” de lemn, unde pe cel dintâi se așază materialul (firele de lână sau bumbac), urmând ca pe cel de-al doilea să se ruleze produsul finit; „fușteii” – două bastoane unite la ambele capete printr-un fir de ață, cu rol de aranjare a firelor în „ițe”, acestea la rândul lor având rolul de a organiza firele conform densității dorite; pentru ca ițele să funcționeze, acestea trebuie să fie legate atât la „tăltiji” (pedale) a cărui număr trebui să corespundă cu cel al ițelor, cât și la un suport situat deasupra ansamblului. Printre ultimele părți componente ale războiului de țesut, se enumeră și „spata” obiect care se aseamănă cu un pieptene, care la rândul său este introdus în „brâgle”, un alt suport de lemn cu care, prin mișcări sistematice înainte-înapoi, firul introdus cu ajutorul ”suveicii” (obiect asemănător unei bobine de fir textil din zilele noastre) este presat între celelalte fire pentru a forma țesătura.

Părți componente

După un lung și minuțios proces, din țesătura obținută, în funcție de tipologia fibrelor utilizate, fie din lână sau bumbac, se pot confecționa o varietate de produse care în zilele noastre reprezintă un veritabil patrimoniu cultural:  cămăși, zadii, poale – articole care definesc costumul tradițional; ștergare; fețe de masă, de pernă; cuverturi pentru pat; covoare; traiste; peretare; draperii ș.a.m.d.

Cămașă
Traistă
Zadii tradiționale
Țesături
Procesul de realizare a traistelor
Modele de brâu pentru traiste

Cu toate că se enumeră printre obiectele rar întâlnite în modernitate, războiul de țesut este în continuare utilizat în acele zone în care comunitatea rurală mai respectă cu sfințenie rânduielile străvechi, acesta reprezentând una dintre cele mai creative invenții ale țăranului român a căror roade sunt extrem de apreciate în întreaga țară, dar și în occident. 

Credit foto: Arhiva personală