A 30-a ediţie a Festivalului Internaţional Artele Spectacolului Atelier va avea loc între 7-15 iunie la Teatrul Municipal, dar şi în alte locaţii din Baia Mare. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală ATELIER ’92 şi Teatrul Municipal Baia Mare.
RETURN TO e-MOTION este motto-ul acestei ediţii şi se referă atât la componenta coregrafică (dans contemporan, teatru dans, teatru fizic, teatru gestual, performance), cât şi la spectacolele-laborator.
Deschiderea oficială a festivalului Atelier va fi avea loc vineri, 7 iunie, de la ora 17. Tot atunci, în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul “Ecce Homo”, spectacol prezentat de trupa de teatru din Ungaria şi ansamblul de dansuri Haromszek din Sfântu Gheorghe.
Sâmbătă, 8 iunie, la sala Teatrului Municipal din Baia Mare veţi putea urmări spectacolele “Blue Love” (ora 17), eveniment prezentat de Teatrul Municipal şi “Trei. Tres. Tria” (ora 20), spectacol regizat de Teatru Educaţional Replika Bucureşti.
Duminică, 9 iunie, sunt programate următoarele spectacole: “Nelinişte”, al Teatrului Naţional Târgu Mureş, de la ora 17, sala teatrului) şi “Piatra de lemn”, spectacol prezentat de Circo Eia din Spania, în Piaţa Cetăţii, cu începere de la ora 20.30. Toți iubitorii de spectacol sunt așteptați la festival!