Noutăți

„San Fermin”: Festivalul anual al taurilor din Pamplona

Înființat cu scopul sărbătoririi Sfântului Fermin, ocrotitorul provinciei Navarra, festivalul constă în organizarea unor curse cu tauri care pe parcursul a opt zile, sunt eliberați pe străzile orașului, pe un traseu bine stabilit. Aflat în a cincea zi de desfășurare, festivalul se organizează anual în intervalul 6 – 14 iulie, într-un oraș din inima Spaniei, în Pamplona, și reprezintă, conform adotrip.com, al cincilea cel mai mare și popular festival din lume, alături de: Carnavalul de la Rio din Brazilia, Revelionul Sydney din Australia, Kumbh Mela din India și Festivalul Internațional al Baloanelor cu Aer Cald din New Mexico. 

Credit foto: Ayutamiento de Pamplona

Este bine de știut însă că, festivalul a căpătat notorietate pentru prima dată începând cu anul 1926 în momentul în care scriitorul american Ernest Hemingway a scris despre acest eveniment în conținutul romanului său „The Sun Also Rises”, relatează andalucia.com. Din punct de vedere al simbolisticii, sărbătoarea este organizată ca un omagiu adus lui Fermin, cândva conducătorul provinciei Navarra, astăzi considerat ocrotitor al acestui loc, care odată cu trecerea sa în neființă în urma decapitării, Fermin a devenit martir. În actualitate, vestimentația participanților, de culoarea roșie purtată pe parcursul celor opt zile de festival, simbolizează sângele martirului, conform adevărul.ro.

Credit foto: San Fermin

În această săptămână alocată festivalului, mii de turiști din întreaga lume se adună în „Plaza de Ayutamiento” a Pamplonei pentru a alerga în fața taurilor, imediat după discursul preliminar și anunțarea startului de către primarul localității, prin lansarea unei rachete denumite „Txupinazo”.

San Fermin, dincolo de cursele cu taurii care semnifică principala atracție pentru turiști, sărbătoarea reprezintă de asemenea și un prilej pentru organizarea unor concerte, coride, procesiuni și activități dedicate familiilor, informează adevărul.ro.

În pofida popularității sale, evenimentul reprezintă și un real pericol pentru participanții amatori de adrenalină, întrucât de-a lungul istoriei, din 1591, până în prezent s-a înregistrat un număr de cel puțin 16 decese, dintre cele mai tragice, ultimul caz înregistrându-se în anul 2009, relatează sanfermin.com.

Credit foto: theatlantic.com

Festivalul internațional „San Fermin” rămâne în istoria mondială drept una dintre cele mai importante și controversate sărbători culturale ale Spaniei, datorită valorii sale istorice, dar și intenției sale de a îmbina tradiția și pasiunea prin desfășurarea unor momente de excepție, încărcate de multă tensiune și adrenalină. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *