Perioada mai exactă din mezozoic de care aparține această descoperire este Jurasicul. Aceasta este o perioadă geologică (cuprinsă între 200 de milioane de ani și 145 de milioane de ani în urmă), care se plasează între Triasic şi Cretacic, deci este perioada de mijloc a Erei Mezozoice. Denumirea acestei perioade s-a făcut după munţii Jura, unde au fost identificate pentru prima oară straturi de calcar datând din acest interval. Începutul jurasicului este marcat de un climat schimbător şi de oceane în proces de dezvoltare. Super-continentul Pangea se destramă: Laurasia – jumătatea nordică s-a despărțit în America de Nord și Eurasia; porţiunea estică alcătuită din Antarctica, Madagascar, India și Australia s-a despărțit de jumătatea vestică, Africa și America de Sud. Spaţiile de mijloc sunt inundate de oceane nou apărute iar pe fundul acestora se ridică munţi care aduc fluctuaţii în ceea ce priveşte nivelul oceanelor şi pe continente. Viaţa marină din această perioadă este una diversificată, cele mai mari carnivore marine fiind plesiozaurii. Destrămarea Pangeei aduce cu sine schimbarea climatului continental de la uscat la umed, iar deşerturile aride din Triasic au fost înlocuite de păduri tropicale. Vegetația jurasică a constat în principal din ferigi, cicade, coada-calului, conifere și ginkgo. Mai multe informaţii despre acest subiect se pot găsi aici.
Jurasicul este uneori numit „Epoca Cicadelor” datorită varietății și diversității acestor plante. Se face tranziţia de la fauna Triasică, unde predominau dinozauromorfii, arcozaurii cât şi crocodilomorfii, la una dominată doar de dinozauri. Alte evenimente majore includ apariția celor mai vechi specii de șopârle și evoluția mamiferelor terestre iar pterozaurii erau vertebratele zburătoare predominante.
Dezvoltarea vegetaţiei aduce cu sine diversificarea faunei şi apariţia unor specii de dimensiuni impresionante cum ar fi Brachiosaurul care avea între 70-80 de tone, Argentinosaurul care cântărea între 80-100 de tone, cu toate acestea cel mai mare dinozaur descoperit vreodată este Bruhathkayosaurul (Matleyi din India) având o lungime de aproximativ 39-44 de metri şi cântărind între 192-240 de tone. Mărimea acestor creaturi este consecinţa resurselor de hrană valabile în acea eră. Cei mai vechi sauropozi au apărut în Jurasicul Timpuriu: Isanosaurus și Antetonitrus. Allosaurus a fost un carnivor biped considerat cel mai puternic prădător în America de nord. Cu toate că zonele respective erau populate de ierbivori gigantici ca Apatosaurus, Diplodocus sau Camarasaurus, toate aceste specii erau o posibilă pradă pentru Allosaurus, aceeași soartă o aveau şi Stegosaurus sau Camptosaurus. Similar ca formă şi aspect cu Allosaurus este Yangchuanosaurus care a trăit în Asia de Est, în perioada Jurasicului Mijlociu şi Târziu. Cel mai mic dinozaur carnivor din perioada Jurasică este Compsognathus al cărui lungime este aproximativ 70-75 cm iar înălţimea de 21 cm. Cu toate că dinozaurii erau animalele terestre dominante, nu erau singuri. Primele mamifere erau ierbivore sau insectivore foarte mici și nu erau în competiția pentru hrană cu reptilele mari. Adelobasileus, un animal asemănător unui şoarece, avea oasele maxilarului şi al urechilor diferențiate ca ale unui mamifer și datează din Triasicul Târziu.
Jurasicul se încheie odată cu o dispariţie în masă al unor specii de dinozauri precum Stegosaurul şi alte sauropode dar şi unele amonoidee, reptile marine și bivalvi. Cauza acestei extincții este încă dezbătută de cercetători, dar mulţi susțin că acest eveniment a fost cauzat de schimbările climatice și creșterea nivelului mării, rezultate din eliberarea bruscă de cantități mari de dioxid de carbon.
Datorită numărului considerabil de specii apărute în cadrul vegetaţiei şi al faunei, se poate afirma că Jurasicul a fost cea mai favorabilă perioadă pentru diversificarea vieţii din Era Mezozoică.