Noutăți

Sărbătoarea Sfintelor Rusalii în comuna Oncești

În comuna Oncești, Maramureș, sărbătoarea Sfintelor Rusalii a fost marcată cu mare evlavie și tradiție.

Preotul satului a ținut o slujbă solemnă în altarul de vară al Bisericii Ortodoxe Oncești, unde toți credincioșii s-au adunat pentru a participa la rugăciuni și cântări religioase.

După slujbă, întreaga comunitate s-a organizat într-o procesiune și au ieșit la țarină pentru sfințirea livezilor, țarinilor și spicelor de grâu, un obicei străvechi menit să aducă binecuvântare și rodnicie recoltelor.

Ajunși acolo preotul a cuvântat mai multe rugăciuni pentru rodirea țarinilor și pentru toți locuitorii comunei care muncesc ogorul.

La întoarcerea spre biserică corul bisericii împreună cu ceilalți creștini au cântat pricesne și cântări bisericești.

Ajunși la biserică creștinii au înconjurat biserica după cum este tradiția de zeci de ani, după care preotul a miruit fiecare credincios în parte.

Atmosfera a fost una de unitate și credință, iar preotul a rostit rugăciuni speciale pentru bunăstarea și sănătatea tuturor sătenilor.