Ce se întâmplă în Tibet? În 1950 Tibetul a fost cotropit de către China iar cetățenii a fost nevoiți de atunci să trăiască sub regulile militare ale forțelor ocupante. Cetățenii tibetanii se consideră liberi, în 1959 organizând o revoltă imensă având ca scop redobândirea independenței. Însă, revolta a eșuat în cele din urmă, iar chinezii și-au continuat acțiunile opresive până în ziua de azi. Totuși, în ciuda puterii Chinei, tibetanii continuă protestele și militează pentru eliberarea Tibetului, ghidați de principiile budiste non-violente și susținuți de persoane și organizații de pe întreg mapamondul.
Recent Președintele Partidului Național Democrat Tibetan, Tsetan Norbu, a oferit un interviu în exclusivitate pentru ziarul The Tibet Post International, răspunzând diferitelor întrebări despre partid, intențiile și scopurile acestuia, respectiv actuala stare a Tibetului.
Partidul Național Democrat Tibetan a fost fondat în 2 septembrie 1994, dar bazele acestuia au fost puse în 1990 la întâlnirea Congresului Tinerilor Tibetani de către al 14-lea Dalai Lama.
Președintele a fost întrebat despre scopurile partidului, iar acesta a declarat că: „Unul dintre obiectivele principale ale NDPT este de a răspândi conștientizarea în rândul tinerilor tibetani cu privire la procesele democratice și modul în care aceștia se pot implica.” De asemenea, „promovează discursul democratic în rândul publicului larg, astfel încât să poată lua rol și inițiativă în dezvoltarea democrației tibetane.”
Președintele a fost întrebat și despre realizările partidului în anul 2020, iar acesta a subliniat: „Pe lângă menținerea unui control asupra politicii tibetane și menținerea oamenilor informați social, participăm la activism pentru a ne implica angajamentul oamenilor față de cauza tibetană”. Concret acesta se mândrește cu faptul că: „Am putut să facem lobby pentru aproximativ 180 de țări în timpul pandemiei globale. Le-am scris ambasadorilor respectivi pentru a face presiuni asupra guvernului chinez pentru a răspunde de răspândirea pandemiei virusului corona.”
De departe, cea mai șocantă declarație a acestuia din întreg interviul a fost aceea că: „Tibetul joacă un rol foarte important la nivel global și motivul pentru care populația globală ar trebui să reprezinte Tibetul este foarte simplu, deoarece Tibetul este doar un plan al a ceea ce se va întâmpla cu restul lumii sub China. Întâmplările actuale sunt un indiciu foarte clar că, dacă China nu este oprită, ceea ce s-a întâmplat cu Tibetul se va întâmpla în cele din urmă cu restul lumii. Sunt în India, Sri Lanka, Nepal, Pakistan; sunt peste tot. Este momentul potrivit pentru toată lumea să realizeze intențiile Chinei.”
Liderul politic s-a plâns și de problemele financiare ale partidului spunând că: „Una dintre principalele provocări cu care ne confruntăm este sprijinul financiar. Depindem solemn de donații, dar încercăm tot posibilul.”
La finalul interviului acesta transmite un mesaj publicului larg, în special tinerilor non-tibetani care susțin cauzele poporului acestuia: „Non-tibetanii care se interesează de societățile civile tibetane și se apără pentru cauza tibetană ne dau o mare putere. Aceștia sunt motivul pentru care lupta tibetană este încă vie. Vreau să profit de această ocazie pentru a mulțumi tuturor pentru sprijinul acordat și, în același timp, aș dori să încurajez mai mulți oameni să susțină cauza.”
Conform Senatorului Robert Mendez, Președintele Comitetului pentru Relații Externe a SUA, „Tibetul este una din cele mai opresate și închise societăți din lume.”
Mai multe informații despre această situație le găsiți aici:(1)
Interviul complet poate fi accesat aici:(2)