Într-un loc ascuns de ochii lumii, la poalele „Dealului Viei” împrejmuit de păduri de fag și stejar, este situată Mănăstirea Sfânta Ana – Rohia, unul dintre cele mai semnificative monumente bisericești de pe meleagurile Țării Lăpușului.
Mănăstirea reprezintă primul ansamblu mohanal ortodox construit în Ardeal după Marea Unire din 1918. Așezământul mănăstirii datează din anii `20, când părintele paroh al satului Rohia, Nicolae Gherman l-a construit în memoria celei de a zecea fiice a familiei, Anuța, care la vârsta de doar 10 ani s-a îmbolnăvit subit și a trecut la cele veșnice. După moartea fiicei, părintele avea de nenumărate ori vise cu Anuța care îl ruga să îi construiască un lăcaș de rugăciune Maicii Domnului, în Dealul Viei.
Sfântul lăcaș a fost ridicat într-o poiană, numită „Stejarul lui Pintea” unde a pus o cruce până când a reușit să mute totul pentru întemeierea mănăstirii de pe Dealul Viei. Bătrânii povestesc că după ce a fost așezată crucea în acea poiană, seară de seară dispărea din acel loc iar localnicii o găseau pe dealul unde a fost întemeiată mănăstirea. Lucrările încep în anul 1923 și durează doi ani, iar preotul Nicolae Gherman este ajutat de către toți localnicii satului, dar și de cei din împrejurimi, care au pus mână de la mână și au oferit sprijin în ridicarea mănăstirii. Din monografia mănăstirii, aflăm, prin intermediul actualului egumen, Macarie Motogna că entuziasmul și eforturile depuse de oameni în acele vremuri erau deosebit de mari, iar materialele utilizate erau transportate cu ajutorul căruțelor până la intrarea în pădure, și de acolo purtate pe brațe de către bărbați.
„Până la vale, sub mănăstire, materialele au fost transportate cu căruțele, iar de acolo, până în deal, o parte din cărămidă a fost urcată din mână în mână, iar altă parte a fost scoasă de bărbați cu brațele, de copiii de la școală în traistă, iar de femei în coșuri. Astfel, fiecare cărămidă, fiecare bucățică de scândură sau alte materiale din care s-a construit prima biserică a mănăstirii a fost sfințită de sudoarea copiilor, bătrânilor, bărbaților și femeilor, care de bunăvoie, cu multă bucurie, au cărat toate materialele pe acest pinten de deal pe care este zidită această sfântă mănăstire.”- subliniază Macarie Motogna
Cu multe eforturi și sacrificii a fost construită o biserică modestă, cu o temelie de piatră și ziduri din cărămidă care a rezistat timp de 70 de ani. Lăcașul avea în față un pridvor sprijinit pe patru stâlpi, iar pe frontispiciu pictată icoana cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
După finalizarea lucrărilor, ctitorul mănăstirii a încredințat conducerea așezământului unui sobor de ieromonahi veniți de peste munți, iar la data de 15 august 1926, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, mănăstirea capătă această denumire fiind celebrată în fiecare an în această zi de un număr de 38 de preoți și protopopi, în prezența a sute de enoriași.
Multă vreme însă, biserica a rămas doar la stagiul de schit, datorită condițiilor greu accesibile prin pădure, până în anul 1970 când a fost introdus curentul electric iar drumul a fost amenajat.
La poarta mănăstirii a poposit scriitorul Nicu-Aurelian Steinhardt, născut dintr-un tată arhitect de origine evreiască, în comuna Pantelimon, București la 12 iulie 1912. Angajat ca redactor în cadrul revistei „Fundațiilor Regale” scriitorul nu beneficiază mult timp de această postură, datorită religiei pe care o purta, fiind dat afară în anul 1940.
Între 1948-1959, Steinhardt este acuzat de „crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului” și condamnat la 12 ani de muncă zilnică, condamnare primită în urma negării mărturiei împotriva lui Constantin Noica în cadrul lotului mistico-legionar. Pe parcursul celor 5 ani petrecuți prin închisori, gândul lui cel mai mare era că va putea muri nebotezat, astfel la Jilava îl întâlnește pe părintele Mina Dobzeu căruia îi mărturisește: „Din copilărie m-au atras clopotele și obiceiurile creștinești. Mă simțeam din ce în ce mai atras de creștinism. M-am apropiat de literatura patristică și de filosofia creștină. Eram de multă vreme apt pentru Botez, îmi lipseau numai curajul și hotărârea. Diavolul mă ispitea cu frica, smerenia, slăbiciunea.” Pentru a-i îndeplini rugămintea, părintele Dobzeu îi oferă Taina Botezului prin Mirungere, la data de 15 august 1980.
După moartea tatălui își dorea să devină călugăr, a căutat multe mănăstiri pentru a-și găsi liniștea, dar a fost refuzat de către mulți stareți deoarece nu doreau să accepte în casa Domnului un fost deținut politic.
În 1980, Înalt Presfințitul Iustinian Chira îl primește la Rohia cu funcția de ucenic al părintelui Serafim Man, iar pe 16 august în același an este călugărit și primește numele de Nicolae. Anii petrecuți la mănăstire au fost un prilej pentru Steinhardt de a scrie și publica nenumărate volume de cărți.
Finalul vieții îl găsește pe patul de spital unde își dă ultima suflare, în 29 martie 1989. Este înmormântat în cimitirul mănăstirii iar la 27 martie 2013 este deshumat și mutat în alt mormânt din cimitir, după o slujbă săvârșită conform rânduielilor bisericești.
Zeci de credincioși maramureșeni și turiști din toate colțurile țării vin anual pe meleaguri lăpușene pentru a căuta mângâiere și întărire spirituală. De altfel, vizitatorii pot trece pragul bibliotecii unde se găsesc zeci de volume, adunate din diferite domenii, începând cu învățături religioase până la cântece și rugăciuni bisericești, totodată enoriașii pot vizita și mormântul sfânt al celui care a păstorit timp de mai bine de 30 de ani mănăstirea, Episcopul Maramureșului și Sătmarului – Iustinian Chira, situat în incinta lăcașului.
Foto: Georgiana SĂSĂRAN
Astăzi, mănăstirea constituie o oază de liniște sufletească pentru toții iubitorii de frumos și se află sub ocrotirea canonică a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.
În spirit ospitalier și monahal, Mănăstirea Sfânta Ana – Rohia le oferă tuturor celor care îi trec pragul, câteva zile de găzduire.
Info:
https://www.crestinortodox.ro/parinti/nicolae-steinhardt-parintele-la-rohia-145975.html
