Libertatea naște democrație? E o himeră!

“Să ne bucurăm! O sa fie bine!”
Ion Caramitru

La finalul Revoluției din decembrie 1989, Ion Caramitru a încheiat transmisia TVR spunând aceste cuvinte: „Să ne bucurăm, vin zile fericite!”. Libertatea naște democrație? E o himeră asta? Ce am avut și ce am pierdut! Democrația lui Ceausescu? Democrația lui Iliescu? Democrația lui Constantinescu sau a lui Băsescu! E mai democrație cea a lui Iohannis? Care o fi democrația adevărată? Sau cea bună?

După 30 de ani de democrație autentică românească realizatorii, doi jurnaliști născuți în anii ‘80, au dorit să facă un film despre cum au fost, de fapt, zilele care au urmat. Cu bune și rele! Cu manipulări și realități!

Despre toate reușitele, dezamăgirile și speranțele care ne-au ajutat să mergem înainte. Despre momentele în care am fost temători și despre cele în care am fost un popor curajos. Despre cum s-a transformat România în toți acești ani. Cică de la totalitarism și dictatură la libertate și democrație!

“Am citit cărți de memorii și articole din presa vremii, ne-am petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video (de la televiziunile românești până la agențiile de presă internaționale) și am încercat să vorbim cu toți politicienii care au condus România în această perioadă” asta motivează realizatorii.

Documentarul care a strâns în câteva ore sute de mii de vizualizări…

A rezultat un documentar de trei ore, in care se spera că documentarul va fi văzut și de generația Tik Tok, despre care se spune că se plictisește după 15 secunde. “Ne-am încăpățânat să credem că nu e așa și că putem cuprinde istoria recentă a României într-o poveste care trece dincolo de vârstă, nivel de educație și convingeri politice” concluzionează autorii.

Mihai Voinea, unul dintre jurnaliştii Recorder care semnează documentarul viral „30 de ani de democraţie“, a dezvăluit câteva detalii despre munca şi investiţia financiară depuse pentru un film de trei ore, despre care mulţi sunt de părere că ar trebui proiectat în şcolile din România pentru ca noile generaţii să-şi cunoască trecutul. Filmul care în mai puţin de 24 de ore a fost vizionat de peste 200.000 de oameni şi a strâns sute de comentarii, multe de la adolescenţi şi tineri care le mulţumesc pentru această lecţie de istorie. 

„30 de ani de democraţie“ prezintă cele mai importante momente de după căderea comunismului, iar printre cei care apar în documentar se numără jurnalişti, precum Cristian Tudor Popescu, Liviu Avram, Vlad Petreanu şi Andreea Esca, dar şi politicieni care au jucat un rol important în mersul ţării, printre care Petre Roman, Emil Constantinescu, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Victor Ponta şi Adrian Năstase.

Într-un interviu pentru Paginademedia.ro, jurnalistul Mihai Voinea a explicat cum a apărut „nebunia“ de a face un documentar despre cei 30 de ani de libertate care s-au scurs, a vorbit despre momentele în care s-au speriat crezând că nu vor reuşi să ducă proiectul la capăt, despre marile provocări, dar şi despre marea dezamăgire – faptul că Traian Băsescu, omul care a condus România vreme de 10 ani, a refuzat să apară în documentar. „30 de ani de democraţie“ conţine şi imagini de arhivă care nu au mai fost niciodată difuzate, iar Voinea a precizat că acesta a fost şi proiectul în care redacţia Recorder a făcut cea mai mare investiţie financiară de până acum – aproximativ 35.000 de euro au costat doar imaginile de arhivă, fiind plătite inclusiv cele deţinute de Televiziunea Română. Iar totul a fost posibil datorită donaţiilor cititorilor, unui grant de la Ambasada Statelor Unite în România şi a unei sponsorizări de la Aqua Carpatica.

Cele mai importante declaraţii:

“Noi am tot scris în ultimii ani despre istoria recentă a României, am scris despre Revoluţie, despre Mineriade, am făcut şi interviuri cu primii capitalişti ai României, ne-a pasionat istoria recentă şi pe măsură ce am aprofundat-o, ne-am dat seama că toate aceste piese ale unui puzzle, care se numeşte tranziţia românească, pot fi unite şi poate rezulta un material foarte interesant. Chiar dacă părea o nebunie, ne-a încolţit în cap această idee că putem face un film despre cei 30 de ani de democraţie şi cum s-a schimbat România în această perioadă.

A fost o mare problemă să ne dăm seama cum facem să cuprindem 30 de ani fără a fi plictisitor şi fără a omite lucruri importante. Iniţial, am identificat nişte teme foarte importante – confuzia din primele luni de după Revoluţie, ciocnirea oamenilor cu libertatea după 45 de ani de comunism, apariţia primilor bişniţari, perioada dificilă în care au început să se închidă fabricile, paşii făcuţi pentru integrarea României în NATO şi UE – şi am încercat să găsim şi oameni care să vină cu păreri interesante, dar şi să vorbim cu politicienii implicaţi. Provocarea a fost de a le uni pe toate într-o poveste cât mai coerentă.

Foto: europafm.ro

Cel mai dificil lucru a fost munca de montaj, momentul în care ne-am apucat şi ne-am dat seama în ce ne-am băgat. La un moment dat ne-am speriat şi am început să ne întrebăm dacă nu cumva e o nebunie ceea ce facem. Nu am fost departe de momentul de a claca şi de a fi prea epuizaţi pentru a mai putea duce proiectul la capăt. Pur şi simplu nu ne-am dat seama în ce ne-am băgat, a fost o muncă uriaşă. Dar nu am mai putut să dăm înapoi şi ne bucurăm că am dus treaba la capăt, pentru că din reacţiile pe care le primim e clar că a ieşit un documentar chiar foarte bun.

A fost cel mai mare efort şi din punct de vedere financiar pe care Recorder l-a depus vreodată pentru un proiect. Şi aici un mare noroc a fost că am reuşit să obţinem un grant din partea Ambasadei SUA la Bucureşti, am mai reuşit să obţinem o sponsorizare de la Aqua Carpatica şi în felul ăsta am reuşit să acoperim cam 90% din costurile avute cu imaginile de arhivă. Pentru că ele au costat foarte mult, chiar şi cele de la Televiziunea Română. Poate puţină lume ştie, dar trebuie să plăteşti dacă vrei să iei ceva de la TVR, chiar dacă e postul public, chiar dacă, nu ştiu dacă sună patetic, dar aparţin cumva cetăţenilor acestei ţări. Televiziunea Română cere nişte preţuri piperate şi a trebuit să le plătim. Imaginile de arhivă ne-au costat undeva la 35.000 de euro, 90% i-am acoperit din grant şi din sponsorizare, iar restul din donaţiile cititorilor. O altă contribuţie importantă a lor e că ne plătesc salariile, noi am muncit câteva luni bune la acest material, iar salariile noastre au fost plătite de ei, de cititori. De fapt, proiectul Recorder n-ar fi existat fără oamenii care donează pentru a ne susţine.

Noi am încercat să mai găsim sponsori pentru a acoperi 100% costurile, dar, din păcate, ne-am lovit de reticenţa companiilor din România de a se asocia cu produse jurnalistice. Reţicenţă pe care eu nu o înţeleg, e cumva o lipsă de curaj, care merită o discuţie separată.

Foarte mult timp am petrecut încercând să-i convingem pe oamenii politici să apară în documentarul nostru. Victor Ponta chiar ne-a zis că este fan Recorder, în ciuda materialelor critice pe care le-am făcut despre el. O mare victorie cred că a fost apariţia lui Văcăroiu, cu el am dus o muncă de convingere de vreo două luni. A fost şi asta o muncă intensă. Plus că interviurile cu ei au fost lungi, cu Emil Constantinescu cred că am stat trei ore din care noi am extras câteva minute.

Nu am înţeles niciodată de ce Traian Băsescu a refuzat. Am vorbit cu el la telefon de mai multe ori, i-am trimis întrebări, tot ceea ce ne-a cerut. Şi el, şi consilierii lui ne-au spus că va încerca să-şi găsească timp. Nu am înţeles de ce a refuzat, probabil că nu-şi mai doreşte şi nu se mai simte comod să se întoarcă în timp într-o discuţie. Pentru noi a fost însă foarte frustrant pentru că îl vedeam de două-trei ori pe săptămână la emisiuni TV în care comenta tot felul de lucruri derizorii, a apărut la un moment dat chiar şi într-o emisiune sportivă. Deşi i-am explicat că e un documentar care va rămâne, că e foarte important ca el să participle, pur şi simplu ne-a tot amânat şi, în final, ne-a ignorant. Am pierdut şi noi, dar cred că a pierdut şi el, acest film va rămâne, iar unde el ar fi trebuit să apară şi să-şi susţină punctul de vedere apare un scaun gol.

Şi cu Ion Iliescu am tot încercat, dar la el ne aşteptam să refuze, eram pregătiţi, plus că ştiam că sănătatea lui e precară.
Cea mai mare dezamăgire şi cam singura a fost refuzul lui Traian Băsescu.”

În loc de concluzii…

Multe ar fi de comentat… și nu am putea trage concluzii! Libertate și democrație, două dintre năzuințele românilor în timp ce așteptau venirea americanilor și scăparea de odele lui Ceaușescu. Imaginile de arhivă cuprinse în interiorul filmului sunt grăitoare! Te fac, tânăr sau om în vârstă, să îți pui întrebări… În 30 de ani de democrație ce am avut și ce am pierdut? Ce am câștigat? Oare istoria ne va lămuri? Cât mai avem de așteptat? Totul pare o himeră într-un labirint istoric original și tipic pentru România…