Ioan (Ilie) Rădulescu s-a născut la 6 ianuarie 1802 în Târgoviște, fiind fiul funcționarului militar Ilie Rădulescu, colonel în armata rusească în timpul războiului ruso-turc, și al Eufrosinei, mama sa grecoaică. În timpul anilor de școală, și-a primit numele de Heliade. A primit o educație aleasă, începând cu dascălul Alexe care îi preda în greacă, studiind cărți religioase precum Psaltirea și Octoihul. Mai apoi, a învățat în limba română de la călugărul cărturar Naum Râmniceanu de la Sfântu Niculae din București. Între 1815 și 1818, a învățat matematică, poezie, filosofie și gramatică la Școala grecească a Academiei Domnești de la Schitu Măgureanu.
Din 1818, a fost elev al Colegiului Sfântul Sava din București, unde profesor i-a fost Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. Acesta l-a numit pe Heliade ca dascăl de gramatică și aritmetică, iar dupa retragerea lui Lazăr, Heliade preia conducerea școlii la doar douăzeci de ani. A continuat activitatea școlii până în anul 1828, pregâtind alte generații de profesori. Școala de la Sfântul Sava a pregătit un număr mare de reprezentanți ai pașoptismului, în condiții destul de grele, așa cum descrie Heliade situația într-un schimb epistolar dintre el, Gh. Asachi și C. Negruzii: „Tremurând, cu mâna înghețată pe compas și cretă, ne făceam lecția și Dumnezeu a binecuvântat ostenelile noastre, care erau niște minuni ale dragostei și ale hotărârii”. Aceste istorisiri între ei reprezintă într-un fel un preambul pentru revista „Dacia literară”, apărută mai târziu în 1840. În această revistă se regăsește și „Despre învățătura publică”, unul din multele studii scrise de Heliade în care argumentează necesitatea educației. El era preocupat de susținerea înființării școlilor tehnice, educarea fetelor ca prime formatoare ale copiilor atunci când devin mame, dezvoltarea culturii și spiritului practic al tinerilor.
Înființează, împreună cu Dinicu Golescu, „Societatea Literară”, în 1827, unde promovează idei iluministe, literatura devenind un instrument de dezvoltare națională, conform îndemnului cunoscut: „scriți cât veți putea și cum veți putea”. A editat în 1828 lucrarea „Gramatica Românească”, la tipografia Samuel Filtsch din Sibiu, după un model al gramaticii franceze. Susținea prin aceasta înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin și eliminarea scrierii fonetice. Ion Heliade-Rădulescu este considerat părintele presei românești, fiind fondatorul „Curierului Românesc” cu subtitlul ”Gazetă politică, administrativă, culturală și literară”, prima gazetă în limba română din Țara Românească, cu primul număr apărut în aprilie 1829 și care a rezistat timp de trei decenii. În octombrie 1830, cumpără alături de un unchi tipografia de la Obor numită „Cișmeaua lui Mavroghene”, unde a început să editeze opere literare europene, în încercarea de a promova literatura originală și dezvoltarea limbii române. Se căsătorește cu Maria Alexandrescu și renunță la activitatea de dascăl, dar în plan personal are parte de suferințe, deoarece își pierde părinții și primii copii în anii 1830 și 1832.
Ca suplimente pentru „Curierul românesc”, Heliade a editat, în ordine cronologică, „Adaosul literar la Curierul românesc” și „Gazeta Teatrului Național” (1835-1836), alături de Ion Câmpineanu în scopul promovării dramaturgiei în limba română. Apoi, a scris la gazeta literară și industrială „Muzeu național” (1836-1837), unde apărea, pentru prima dată în presa națională, o rubrică meteo în subsolul ultimei pagini, precum și, un an mai târziu, în 1837, ziarul literar „Curierul de ambe sexe” (1837-1846), considerat a fi fost „cea mai bună publicație românească de cultură până la apariția „Daciei literare” a lui Mihail Kogălniceanu” (Al. Hanță).
A fost director al Arhivelor Statului Valahiei între 24 iulie 1843 și 14 iulie 1848. Rolul său de arhivist este foarte puțin cunoscut azi, dar și foarte important. S-a preocupat de securitatea camerelor de arhivă, de ordonarea și organizarea documentelor, de selecționarea lor și simplificarea corespondenței interinstituționale.
A participat la revoluția de la 1848, când a multiplicat, în tipografia proprie, Proclamația de la Islaz (2000 de exemplare). Ideile premergătoare Revoluției de la 1848 erau redate și comentate în revistele editate de Heliade. Între 1848–1859 s-a aflat în exil (Paris, apoi insula Chios, locul natal al mamei sale), alături de alți revoluționari precum Nicolae Bălcescu, frații Brătianu și Ion Ghica.
Pe parcursul vieții, s-a ghidat după principiul iluminist conform căruia „un popor nu poate progresa decât prin cultură” (Constantin Măciucă), literatura având puterea să îl scape pe om de „sclavia ignoranței, de sclavia sărăciei materiale și spirituale”, această credință fiind cea care l-a mânat pe Heliade pe plan cultural, jurnalistic, didactic, teatral și arhivist. Mihai Eminescu îl numește, în ziarul „Timpul”, „cel dintâi scriitor modern al românilor și părintele acelei limbi literare pe care o întrebuințăm astăzi”. Costache Negruzzi, menționa în Scrisoarea XXXII: ”Din norocire un om veni; un om care-și știa în perfecție limba sa; un om ce era totodată poet, jurnalist, literator. El se numea Eliad.”
Ion Heliade-Rădulescu a decedat la București, în 27 aprilie 1872 și a fost onorat național la biserica Mavrogheni, unde au participat peste zece mii de oameni. Acolo, Bogdan Petriceicu Hasdeu, spune: „el, părinte al presei române, biografia lui sunt aceşti dascăli şi şcolari ai întâiului născut al învăţământului românesc, voi, tipografi, voi, librari, voi, bărbaţi de carte sunteţi biografia lui — el, tipograf, el, librar, el, renăscator al presei şi al prozei şi poeziei române, după o seculara amorţire”.
