Întâlnirea anuală a fiilor satului – 16 ani de tradiție „sfântă” în Groșii Țibleșului

Ultimul weekend al lunii August s-a încheiat într-o nuanță folclorică de joc și voie bună pentru comunitatea din Groșii Țibleșului. După „Întâlnirea anuală a fiilor satului” desfășurată sâmbătă, comuna a fost ieri gazda Festivalului Folcloric „Tradiții și obiceiuri de pe Valea Țibleșului”, eveniment ajuns în acest an la cea  de-a 16-a ediție. 

Organizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș și al Primăriei și Consiliului Local Groșii Țibleșului, evenimentul s-a desfășurat în curtea Căminului Cultural al localității, imediat după programul liturgic săvârșit cu ocazia prăznuirii hramului Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Ierarh Nicolae”. Prin diversitatea programului artistic, evenimentul și-a propus a fi o promovare a tradiționalului specific zonei:

„Ne dorim să promovăm atât costumele populare cât și muzica de la poalele muntelui Țibleș, care este una mai aparte față de alte zone, fiind la interferența zonei folclorice Maramureș: Țara Lăpușului și Țara Năsăudului. La noi putem vedea combinat și costumul popular prin acel clop cu pene din Țara Năsăudului. Este a 16-a ediție a acestui festival și am hotărât organizarea acestuia în ultima duminică din August tocmai datorită faptului că de peste 70 de ani la Groșii Țibleșului, în această zi este hramul Bisericii Ortodoxe <<Sfântul Ierarh Nicolae>>. Asta-i ziua groșenilor. Este o sărbătoare a comunei în care intră întâlnirea cu fii satului de sâmbătă seara, care sunt plecați peste hotare, o întâlnire în care se discută despre proiectele pe care le văd ei pentru înfrumusețare, pentru bunul mers al comunității. Fiecare vine cu o idee. Cât despre acest festival, pot să spun că lumii îi place, iar satul fiind unul grupat, sonorizarea este și una foarte bună. Oamenii mai stau la umbră sub un nuc și ne ascultă când sunt căldurile prea mari. Comuna a evoluat foarte mult, iar publicul numeros sau mai puțin numeros, este cel care ne impulsionează să continuăm mai departe cu această tradiție”. ­– transmite Nicolaie Burzo, primarul comunei.

După discursul de deschidere al primarului localității, programul artistic a adus pe scena evenimentului artiști și ansambluri tradiționale atât de la nivel local, cât și din zonele cu care comuna Groșii Țibleșului se învecinează: Țara Lăpușului și Țara Năsăudului. În ciuda valului de căldură intensă, prestația acestora a reușit să captiveze publicul oferindu-le momente artistice de colecție, identitare pentru această sărbătoare a satului cu care groșenii se mândresc timp de 16 ani. Dintre invitați amintim: Elevii Școlii Ben Corlaciu din Groșii Țibleșului; Simona și Livia Neag; Larisa Mureșan; Mariana Cușner; Darie Petrean; Ansamblul Folcloric „Măgura Cernești”; Andreea Ghițiu; Rafila Bărbos; Camelia Roman; Dana Gherghel; Viorica Costenar împreună cu Ansamblul Folcloric „Tradiții Lăpușene” din Târgu Lăpuș; Marioara Pop; Gina Mâț; Maria Pop; Ansamblul Folcloric „Țibleșul” și Onișor Pop.

Elevii școlii Ben Corlaciu din Groșii Țibleșului
Livia Neag
Larisa Mureșan
Ansamblul Folcloric „Măgura Cernești”

Punctul culminant al evenimentului a fost atins odată cu prestația Andei Horoba, invitatul special al zilei, moment în urma căruia precum picăturile de ploaie, reacțiile din partea publicului au început a se ivi una câte una:

Anda Horoba

„Am venit în fiecare an. Mi se pare o idee bună și este foarte frumos când vezi că se face ceva pentru sat și publicul vine. În fiecare an satul a avut parte la festival de invitați speciali care au cântat tare frumos. Deci de la an la an, festivalul acesta este din ce în ce mai frumos, că până la urmă acesta-i cuvântul care-l definește”. – Virginia Mâț, spectator.

„Ne face plăcere să venim în fiecare an și ne bucurăm că organizatorii s-au gândit să ne ofere șansa de a ne bucura împreună de muzică, de tradiții din sat sau chiar și din Țara Lăpușului sau Năsăudului, din țară, de oriunde. Întotdeauna a fost foarte multă lume. Mai ieșim și noi, ne mai întâlnim și mai schimbăm câte o vorbă și da, festivalul acesta chiar este un prilej să ne întâlnim cu toții și să ne bucurăm împreună”. – Anamaria Bud, spectator.

„În acești 16 ani cât s-a ținut evenimentul, lumea a venit într-un număr mare tot timpul. Din cauza căldurii, de data aceasta lumea nu și-a dorit să se expună la soare. Întotdeauna au fost invitați de seamă la acest festival care iată, este unul important pentru noi, pentru sat, un eveniment de hram și sperăm ca și la anul, lumea să fie prezentă într-un număr cât mai mare”. – Liviu Marchiș, consilier local.

„Am mai venit de-a lungul timpului și chiar îmi place foarte mult. Sunt artiști de la noi din zonă și chiar mă bucur că se fac evenimente de genul acesta pentru că tineretul nu mai tare știe de lucrurile acestea în prezent. Cu alte cuvinte, este foarte bine că ne mai întoarcem și la ceea ce a fost mai demult”. – Adriana Crina Pop, spectator.

Păreri legate de specificul sărbătorii ne-au transmis și doi dintre interpreții de muzică populară ai comunei, prezenți la festival:

„Ne dorim să promovăm tradițiile și obiceiurile de pe Valea Țibleșului, în special din Țara Lăpușului și nu numai, din toate țările Maramureșului. Ne dorim în special să insuflăm tinerilor ideea de tradiție, de a o iubi, păstra și a o duce mai departe. Acesta este principalul obiectiv, zic eu. După aceea, de a aminti celor mai în vârstă dansul, jocul din trecut pe care l-au practicat și ei la rândul lor, portul popular care la noi este foarte vechi și care datează și de peste 100 de ani. Celor care pășesc pentru prima dată pe meleagurile noastre sau celor plecați de multă vreme de aici, din Groșii Țibleșului, ne dorim tot așa, să cunoască tradițiile și de ce nu, să le ducă și ei mai departe”. – Maria Pop, interpret de muzică populară.

„Este un obicei pe care eu l-am înființat. Și de ce spun asta? Pentru că am avut un ansamblu „Doina Țibleșului” și am ținut în fiecare an hramul bisericii în ceastă zi, făcându-se și un spectacol. Noi cu ansamblul am participat peste tot și cu toate că lumea a mai plecat și prin țări străine, noi ne-am dorit să păstrăm tradiția cu ajutorul domnului primar care și dânsul este un amator al tradiționalului. Până acum, festivalul a fost o tradiție și cu siguranță va mai fi mult timp de acum încolo”. – Aurica Bozga – Pop, artist local.

Andreea Ghițiu
Rafila Bărbos
Camelia Roman
Ansamblul Folcloric „Tradiții Lăpușene”
Viorica Costenar
Marioara Pop
Gina Mâț

Maria Pop și Onișor Pop – moderator al evenimentului, împreună cu Ansamblul Folcloric „Țibleșul”, au fost cei care prin ale căror interpretări artistice de excepție festivalul a ajuns la final, urmând ca odată cu lăsarea întunericului, tineretul să se distreze pe cinste la discoteca în aer liber organizată în același loc.

Maria Pop împreună cu Ansamblul Folcloric „Țibleșul”
Onișor Pop
Discoteca în aer liber

Credit foto: Alexandru CHIRA

One thought on “Întâlnirea anuală a fiilor satului – 16 ani de tradiție „sfântă” în Groșii Țibleșului

  1. Felicitari si bravo tuturor artistilor pentru curajul si daruirea cu care au contribuit in cadrul acestui festival traditional, care de 16 ani poarta mandru identitatea si traditiile zonei Grosii Tiblesului. Speram ca aceasta sarbatoare sa devina una periodica, in care comunitatea sa se intalneasca alaturi de marii artisti ai traditionalului si sa se bucure de muzica lor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *