Noutăți

O mamă şi fiul ei s-au încătușat de volanul mașinii şi s-au aruncat în mare

Luni, în jurul orei 14:00 , ȋntr-un port din orașul Neos Epivates de lângă Salonic, Grecia, două persoane au fost scoase fără viață dintr-o mașină căzută în mare. Este vorba de o femeie în vârstă de 72 de ani şi fiul acesteia de 50 de ani.

Cei doi erau legați cu o frânghie în timp ce mâinile le erau prinse în cătușe de volanul mașinii. Mai mult decât atât, partea din spate a autoturismului era încărcată cu saci plini cu nisip, transmite theestival.gr. Potrivit medicilor legiști, nu au fost găsite urme de violență pe trupurile celor doi.

Sunt sigur că s-au oprit aici ca să pună cătușele, pentru că le-ar fi fost imposibil să ajungă cu mașina dacă ar fi legați în prealabil. Au apăsat pedala de accelerație și am văzut Opelul cum plonjează în apă și se pierde pe fundul mării. Am fost șocat și mi-am dat seama rapid că oamenii nu vor ieși în viață, indiferent cât de repede ar fi sosit Garda de Coastă. Mașina s-a scufundat într-un timp foarte scurt”, a descris pentru jurnaliștii greci un martor care se afla la locul producerii tragediei. 

Sursa foto: observatornews.ro

Potrivit unor surse, cu 2 ani în urmă, celălalt fiul al femeii s-ar fi sinucis, iar din cauza durerii, soțul ei a murit la puțin timp după incident. Acesta ar fi fost motivul pentru care mama şi fiul ei ar fi ales să pună capăt tragediei familiei.

Autoritatea Portuară din Salonic a demarat cercetările la faţa locului pentru a face lumina în acest caz.

Mai multe detalii, dar si imagini puteți găsi accesând: observatornews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *