“Ultimul evreu din Afganistan”

Zabulon Simantov (sau Zablon Simintov) s-a născut în orașul-oază Herat, într-un îndepărtat Regat al Afganistanului, acum 62 de ani. De atunci și-a purtat traiul la Kabul, întrerupt doar de o scurtă peregrinare prin Turkmenistan, în timp ce pe scena țării sale au jucat mujahedini, sovieți, talibani, americani și nenumărați alți actori.

Din singura sinagogă din capitala Afganistanului care îi oferă și acum adăpost, Zabulon și-a ocupat viața cu vânzarea de covoare, patronarea de restaurant sau negustoria de alcool la negru. Câteodată a mai fost vizitat și de talibani, cu urmări nu tocmai plăcute.

Pe vremuri a împărțit sinagoga cu un alt evreu, Isaac Levy, cu care nu a fost în relații prea kosher. Înainte de moartea lui Isaac Levy, în 2005, pe vremea când cei doi erau „ultimii doi evrei din Kabul”, viețile și interacțiunile lor au fost surprinse de Dan Alexe într-un documentar insolit cu titlul: Cabale à Kaboul. Odată au fost arestați de talibani fiindcă se certau prea mult. Dar, fiindcă altercația verbală a continuat și în închisoare, talibanii, exasperați, i-au dat afară…

(notă: filmul documentar complet, oferit gratuit de canalul CINEPUB, se poate viziona doar pe youtube, fiind restricționat pentru limbaj care poate fi considerat licențios)

În ultimii ani, Zabulon și-a exprimat de mai multe ori nehotărârea dintre a rămâne în Afganistan și a pleca în Israel. După cele mai recente evenimente, deși i s-au făcut mai multe oferte  să fie scos din Kabul, Zabulon se încăpățânează să rămână în oraș din motive mai mult sau mai puțin evidente.

Mai multe detalii: aici, aici și aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *